crying-medÎn 11.09.2006 am zburat de la Londra la Sankt Petersburg. Mergeam pentru prima dată în Rusia. De acolo am plecat cu un grup de fraţi ruşi la Viborg. Eram împreună cu fratele Ionică Ţibu, prezbiter în Biserica Ghetsimani din Chicago, SUA, cu fratele Dani Nistor, de două ori frate cu mine, din Vancouver, Canada şi cu fratele Colea, translatorul nostru din Republica Moldova. Cei 200 km care sunt între cele două localităţi i-am făcut în 7 ore. Maşina cu care călătoream, după 20 de minute se oprea şi trebuia să aşteptăm jumătate de oră până se răcea motorul ca să poată porni din nou şi aşa a fost toată noaptea. Spre sfârşitul drumului, când ne aflam într-o pădure, s-au defectat şi farurile maşinii şi ne-am continuat drumul pe întuneric. Atunci am făcut cunoştinţă cu Rusia prima oară. Am ajuns într-o fostă unitate militară de pe timpul sovieticilor, undeva la graniţa cu Finlanda. Acolo era un centru de reabilitare a celor dependenţi de droguri, prin Evanghelia Domnului Isus. Fratele Andrei, un fost drogat la rândul lui, acum un copil al Domnului, a înfiinţat acest centru, unde a făcut o mini fermă cu animale, cu grădină de legume şi primea acolo tineri drogaţi care doreau să scape de dependenţa drogurilor. Le predică Evanghelia, se roagă, muncesc şi în felul acesta devin oameni liberi faţă de viaţa păcătoasă pe care au trăit-o fără Dumnezeu. Noi am stat o săptămână acolo cu acei tineri; erau cam 16-18 tineri care au devenit copii ai lui Dumnezeu. Ne-am rugat cu ei, le-am predicat Cuvântul Domnului, i-am învăţat mai cu de-amănuntul calea Domnului. Le-am ascultat mărturiile la toţi, felul în care s-au întors la Domnul.

Mărturia Nataşei, o tânără de 27 ani, din zona Uralului, ne-a impresionat cel mai mult. Ea ne-a mărturisit că la 17 ani a făcut cunoştinţă cu lumea drogurilor. A fugit de acasă, a început să se drogheze şi să practice prostituţia timp de 10 ani. A ajuns să aibă un copil al cărui tată nu-l ştia, să fie „dealer” de droguri şi să fure. Ne-a spus că pentru ea nu exista niciun lacăt sau încuietoare de maşini pe care să n-o poată deschide. În timp ce ne vorbea Nataşa, m-am gândit că ea semăna foarte bine cu Maria Magdalena pe care Domnul Isus a eliberat-o de toate legăturile păcatului. La un moment dat, a văzut că fiul ei de 4-5 ani a început să tragă de uşile maşinilor cum făcea ea. Atunci a început să se gândească serios la schimbarea vieţii, pentru că fiul ei să nu ajungă şi el să facă ce făcea ea. Nu-i plăcea deloc ideea că fiul ei va ajunge un hoţ, un drogat, un curvar. Dar nu ştia cum să se schimbe; de Dumnezeu nu cunoştea nimic.

În Rusia sunt foarte mulţi oameni care nu au auzit niciodată ceva despre Dumnezeu. Comuniştii care au condus ţara timp de 70 de ani au luptat mult să-L scoată pe Dumnezeu din minţile oamenilor. Într-o zi, Nataşa a văzut sub un pod unde se strângeau drogaţii un afiş pe care era scris următorul mesaj: „Dacă vrei să scapi de drog, poţi numai prin Isus Hristos. Sună la numărul…„ şi era trecut numărul fratelui Andrei de la Viborg. Nataşa a luat numărul de telefon, a sunat, iar când fratele Andrei a răspuns, ea a întrebat: „Alo, Isus la telefon?” Ea nu ştia cine este Isus, credea că numărul de telefon este al Lui. Fratele Andrei a răspuns: „Nu este Isus, este copilul Lui”. Şi aşa a ajuns Nataşa la acel centru, dornică să se schimbe şi să fie o mamă mai bună pentru fiul ei. Acolo, ea L-a primit pe Domnul Isus în inima ei. Era de 6 luni în centrul acela şi mai dorea să rămână ca să înveţe mai multe despre Domnul Isus.

Într‑una din zile eram la rugăciune în sala de mese a centrului unde podelele erau din scânduri vopsite: ne-am rugat în genunchi, iar când ne-am ridicat am observat în locul unde s-a rugat Nataşa cu faţa la podea o pată de apă de la lacrimile ei; lacrimile acestei femei care l-a întâlnit cu adevărat pe Domnul, iar acum nu râdea dansând, ci plângea cu faţa la pământ. Ce minunat este Domnul Isus! Cel care a mântuit-o pe Nataşa şi a eliberat-o de toate păcatele, te poate mântui şi pe tine care citeşti aceste rânduri. Vino la El, El te iubeşte.

Autor C.N.