Sunt uimit de profunda gândire a lui Tozer (o gândire radicală, fără compromisuri). Sunt mulți care spun ceva, dar prea puțini au ceva de spus. Tozer, mereu a avut ceva de spus.

Citesc acest volum și doresc să notez aici câteva citate excepționale (atât pentru a fi de folos cititorilor cât și pentru a mi le păstra în amintire):

• “Scoate păcatul din om și va rămâne chipul Lui Dumnezeu”
• “Poți rosti numele lui Isus de mii de ori.. Dacă nu calci pe urmele Lui, numele Lui nu va însemna nimic pentru tine”

• “Dacă nu te închini lui Dumnezeu 7 zile pe săptămână, închinarea de duminică nu e deloc închinare”
• “Dacă e ceva în mine ce nu se închină lui Dumnezeu, atunci nu e nimic în mine ce I se închină Lui!”

Ce știu însă e ca mila lui întrece puterea noastră de înțelegere. Spunea poetul într-un mod aparte: “În nemărginita-ți milă….”

Personal, niciodată nu am trăit sentimentul de a mi se zbate inima în mine din milă față de cineva… Știți că Dumnezeu a trăit aceasta cel puțin o dată?

Osea 11:8 “Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!”

Când am descoperit acest verset în Biblie am izbucnit în lacrimi…De atunci, rugăciunile mele sunt mai pline de încredere. De atunci, apropierea de scaunului harului mi-e mai dulce, pentru că cel ce stă pe acest scaun e milostiv.

Vă doresc o săptămână în care să aveți parte de mila Lui. Cea a oamenilor e trecătoare. A Lui e vesnică.

• să dau mai multe pahare cu apă unor “neînsemnați” frați de-ai Lui
• să car sacoșa unei bătrâne mai des
• să nu mai cânt mecanic “Suntem gata ca să ne jertfim, pentru Domnul ca să și murim“
• să nu mai ascult asa multe predici de dragul de-a asculta ci de dragul de a ieși afară cat mai repede pentru a le împlini
• să umblu mai mult cu Isus și mai puțin singur
• să muncesc mai mult pentru cămin decât pentru casă
• să fiu un preot în familie în cel mai profund sens al Cuvântului
• să-i duc flori mai des soției mele Crina
• să ii ofer o educație aleasă lui Grace astfel încât atunci când va crește să poată spună: “Vreau să fiu ca tati”
• să întreb “Ce mai faci?” pe cel ce stă lângă mine in biserică chiar fiind interesat de răspunsul lui
• să plâng mai mult cu cel ce plânge

Mulțumesc Tată pentru încă un an de îndurare…

Nu voi scrie aici răspunsul pentru a nu vă influența în pregătirea răspunsului dumneavoastră!

M-aș bucura să îl scrieți aici ca și comentariu… Se prea poate dacă răspunsul e unul aparte să fie spre influență pozitivă pentru ceilalți cititori.

Ps1: Ca și o paralelă: m-am întrebat Oare care a fost cel mai profund gând care i-a trecut lui Dumnezeu prin minte?

Răspunsul la această ultimă întrebare e dincolo de ceea ce mintea umană ar putea cuprinde, dar totuși mă gândesc la doua posibile variante:

1. Creația omului

2. Salvarea omului (răscumpărarea)

Ce părere aveți?

Ps2: Indiferent de răspunsurile care le dăm, cred ca ambele întrebări ne pot schimba într-un mod radical viața de zi cu zi din anul care vine…

Ai accepta să i se închidă ușa de la han în față și să i se deschidă ușa de la grajd în schimb? Să fie tot Universul al lui și totuși să nu fie lăsat să intre într-o încăpere?

Te-ai putea abține să nu-i zici: “Mergi mai târziu în această misiune, într-o vreme când hangiii vor fi mai primitori decât animalele? Când Irod te va primi cu aplauze și nu cu săbii?

Dacă ai avea un singur copil, dintre toate locurile din lumea asta, ai putea alege o iesle în care să se nască?

Ai trimite păstorii să-l vadă sau ai căuta cei mai de seamă împărați?

L-ai lăsa să aibă o copilărie în care lemnul si cuiele din tâmplărie să-i amintească mereu de cruce?

Ai putea privi cum 5000 de oameni mănâncă gratis cu el, iar la cruce rămâne doar cu unul?

Ai accepta ca între cei apropiați lui să fie și unul care mai târziu să-l vândă pentru 120$? 

L-ai lăsa sa moară cu buzele uscate când tatăl său a creat izvoarele? Ai putea să nu-i răspunzi când te strigă de pe cruce?

Cititorule, ai face asta? …..

Ei bine…asta a făcut Dumnezeu pentru tine. Din dragoste. Pentru că iubirea adevărată costă.

Pentru tine, mântuirea a fost gratis. Dar pentru El nu a fost ieftină.

Aş fi dorit să fiu o stea pe ceruri
Cu strălucirea ei să pot vedea
Cum jos în umbra morţii şi în neguri
Cel mai iubit Copil ni se năştea

Iubirea Lui s-ar fi aprins în mine
Să-L luminez mai sfânt şi mai curat
În noaptea grea să vadă orişicine
Pe Pruncul sfânt ce-n iesle ni s-a dat

Aş fi dorit să fiu atunci o strajă
A orelor târzii din Betleem
Să stau cu îngerii care-L veghează
Şi pe păstori cu drag la El să-i chem

Iubirea Lui ne-ar fi chemat la iesle
Minunea întrupării să vedem
E un Copil dar totuşi El ne este
Un Rege Sfânt şi Dumnezeu etern

Aş fi dorit şi eu să-Ţi pot aduce
Şi aur, smirnă şi tămâie-n dar
Iar glasul cântului duios să urce
Cu-al îngerilor cor pe scări de har

Şi slava Lui a străbătut pământul
În locuri preaînalte a ajuns
Iar pacea Sa ne este astăzi cântul
Ce ne-a unit în jurul Lui Isus

Si nu venisei Doamne sa te plimbi
Pe-acest pamant cu drumuri interzise,
Pe-acest pamant cu demoni si cu ghimpi
Cu multe boli curente sau prezise…

NU! nu venisei doar ca sa te plimbi
Sa calci aici pe zambete ucise…
Si-avea planeta portile inchise
Cu gandurile ferecate stramb.

Doar drept era, chiar drept si ne-ndoios
Ca trebuia ca dupa legea data
Cand ai privit pamantul cel stancos
Si l-ai zarit in Univers o pata,
Sa te ridici, sa strige dintr-o data
Cu toata forta lui contaminata…
“Lepros! Lepros! de sus si pana jos…”

Aici gandirea mea e rasturnata
Ca ai venit la poarta lui blocata
Si ai batut…si-ai asteptat ades…
Iubirea nu forteaza-n Univers
Cum ea nu poate fi nici capturata…

Hangiule, chiar n-ai stiut nimic?
Nu ti-a cazut de pe cuvinte fracul?
In asternut secunda n-a durut?
Ti-a mai batut vreodata-n poarta veacul?
Chiar pentru El, un loc, n-ai mai avut?

Pamantul imi raspunde:”Da, se poate!
Caci pentru cer adesea s-a stiut
Cu toate locurile ocupate…”

Isi descarcase cerul o marire
Iubirea ne-a umplut cat n-am stiut
Caci izgonit pacatul peste fire
Cu tipat dinspre Rama ne-a durut…

Chiar incarcat venind cu viata toata
Si pentru tine, crudule Irod…
Cum a putut gandirea ta sa poata?
Ma-ntreb din nou si iarasi ma socot…
Ca l-ai primit cu marele deces!
Porunc-aveai? Aveai o datorie?
Nu te-a chemat gandirea la proces?
Raspunde-acum! Raspunde-ti astazi tie…

Tu Nicodim, l-ai vrut si nu l-ai vrut
Iti trebuia asa cum nu se poate
El nu s-a rusinat de tine sus
Tu l-ai primit cu ganduri rusinate…
Pe tine nu te-ntreb, caci mi-am raspuns.

—————————————–
Nevoie n-am nici eu de complicatii
Si eu il chem adesea in ascuns
Si Il refuz la mese de ocazii…
Nu vreau sa fiu zvarlit printre umili
Cu zambetul acela de disgratii…
Eu mai primesc confort printre multimi
In mintea mea primesc consideratii…

Ma simt chiar bine-n sufletul caldut…
Insa…un gand acum ma-nfioara
Prin treburile mele sunt pierduti
Toti pasii Tai din zori si pana-n seara…

Si daca secolul cu ochii multi
Te izgoneste astazi de la sine
Mai trist e ca…venind sa ne ajuti
N-ai loc de noi aici, in cas’ la Tine…

Si astazi tot strain printre ai Tai
Si azi strain…si astazi tot pe-afara…
Arunca ,Doamne-o raza de lumini
Si raza cu iubire sa ne doara…

1. Să te iubească Isus și totuși să pleci de le El pentru totdeauna (tânărul bogat)

2. Să îl aștepți pe Isus și totuși să fii întâmpinat de o ușă închisă (fecioarele neînțelepte)

3. Să te spele Isus pe picioare și totuși să mori necurat (Iuda Iscarioteanul)

4. Să mori împreună cu Isus și totuși să n-ai parte de prima înviere (tălharul de pe cruce)

Ca și o paralelă amintesc căteva paradoxuri ce ni s-ar putea întâmpla noua:

1. Să ai carnet de membru in adunare și totuși să nu-ți fie numele scris in Cartea Vieții

2. Să cânți în cor aici și totuși să nu ajungi să cânți in corul ceresc.

3. Să cânți in fanfară aici și totuși să nu auzi sunetul trâmbiței la răpire.

4. Să fi purtat cele mai moderne costume în fiecare duminică dar să nu ai haina de nuntă.

Nu sunt pesimist. Dar cred cu tărie că dacă nu ne pocăim cu sinceritate, titlul acestei schițe poate fi o realitate tristă pentru oricare dintre noi.

Filipeni 2:12 “Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.”

Am învățat că nu e greu să înveți in viață. Greu e să nu uiți ce ai învățat…

(sunt gânduri personale pe care le-am scris aici ca să nu le uit, și poate… ca să le învețe si alții)

Ps: Probabil partea 2 va urma după câțiva ani. Doar modelarea Marelui Olar ne învață cu adevărat)