“Principii pentru imbracamintea si podoabele crestine”

Pentru ca traim o perioada critica cand tot mai multi spun: “Interiorul conteaza frate, nu exteriorul” recomand lectura unor pricinpii deosebit de importante.

1. PRINCIPIUL 1. Hainele si infatisarea exterioara sunt un important indicator al caracterului. Hainele si infatisarea exterioara sunt cele mai puternice moduri de comunicare, nu doar a starii noastre socio-economice, dar de asemenea si al valorilor morale pe care le pretuim.

2. PRINCIPIUL 2. Impodobirea cu bijuterii, cosmetice, haine scumpe, descopera mandria din interior si vanitatea, care sunt distructive pentru noi insine si pentru altii. Am descoperit acest adevar implicit mentionat, prin cateva exemple negative, si explicit prin indemnurile apostolilor Pavel si Petru. Isaia mustra pe femeile evreilor pentru mandria lor exprimata prin impodobirea corpurilor lor din cap pana la picioare, cu bijuterii si haine scumpe. Ei au ispitit pe conducatorii natiunii, care de fapt au condus intreaga natiune la nesupunere si la pedeapsa divina. (Isaia 3,16-26).

Izabela este renumita pentru efortul ei de a seduce pe israeliti la idolatrie. Coruptia launtrica a inimii ei este descoperita prin ultimul episod al vietii ei, in care s-a facut atragatoare pictandu-si ochii si impodobindu-se pentru momentul sosirii lui Iehu, noul Rege. (2 Regi 9,30). Dar regele nu s-a lasat ademenit, si ea a murit intr-un mod rusinos. Izabela a ramas un simbol al seductiei in istoria Biblica (Apoc. 2,20).

Ezechiel descrie apostazia lui Israel si Iuda prin alegoria celor doua femei, Ohola si Oholiba, care, ca si Izabela, si-au pictat ochii si s-au acoperit cu bijuterii pentru a atrage pe barbati sa comita adulter (Ezec 23). In aceasta alegorie gasim din nou cosmeticele si ornamentele asociate cu seductia., adulterul, apostazia si pedeapsa divina.

PRINCIPIUL 3. Pentru a experimenta innoirea spirituala si impacarea cu Dumnezeu, e necesar sa lepadam toate obiectele idolatre, inclusiv bijuterii sau alte ornamente. Am vazut acest adevar in special in experienta familiei lui Iacov la Sihem, si a israelitilor la muntele Horeb. In ambele situatii au fost lepadate podoabele pentru a se produce impacarea cu Dumnezeu.

La muntele Horeb, Dumnezeu a cerut Israelitilor sa lepede podoabele ca dovada a sincerei lor pocainti: “Acum scoateti-va podoabele de pe voi si voi vedea ca va voi face!” (Ex. 33,5). Raspunsul a fost tot pozitiv: “Copiii lui Israel si-au scos de pe ei podoabele si au plecat de la muntele Horeb.” Expresia “Au plecat de la muntele Horeb” ne arata ca Israelitii pocaiti au facut un legamtnt la Horeb de a renunta la folosirea podoabelor cu scopul sincer de a se supune lui Dumnezeu. In ambele evenimente de la Sihem si de la Horeb, lepadarea podoabelor a fost pregatitoare pentru innoirea legamantului cu Dumnezeu.

Aceste experiente ne invata ca purtarea bijuteriilor inseamna revolta contra lui Dumnezeu, deoarece acestea hranesc proslavirea de sine. Lepadarea podoabelor faciliteaza impacarea cu Dumnezeu deoarece aceasta incurajeaza o atitudine umila. Este important sa ne amintim ca pentru a experimenta innoirea spirituala si reforma, avem nevoie sa lepadam din inimile noastre idolii pe care-i adoram, fie ei bijuterii, cosmetice, haine ne-modeste, scopuri profesionale, masini, case, si sa le inlocuim cu adorarea lui Dumnezeu.

PRINCIPIUL 4. Crestinii trebuie sa se imbrace modest si decent, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de sine si fata de semeni. Acest principiu este regasit in cuvintele grecesti “kosmios” si “aidos” care inseamna “ordonat” si respectiv “decent”. Apostolul Pavel le foloseste ca sa descrie podoabele potrivite pentru o femeie crestina (1 Tim. 2,9). Aceasta inseamna ca un crestin trebuie sa se imbrace ordonat, cuviincios, decent, fara a cauza rusine sau stanjenire lui Dumnezeu, altora sau tie insuti.

PRINCIPIUL 5. Crestinii trebuie sa se imbrace sobru (dex: cumpatat, simplu) , evitand orice dorinta de a se expune pe sine prin haine stralucitoare, cosmetice sau bijuterii. Acest principiu este regasit in termenul “sophrosyne” folosit de Pavel pentru a descrie podoabele potrivite pentru un crestin (1 Tim 2,9). Am vazut ca termenul descrie o atitudine mentala de autocontrol, o atitudine care determina toate celelalte virtuti. Pavel recunoaste ca autocontrolul este indispensabil pentru un crestin ca sa se poata imbraca modest si decent. Motivul este ca infatisarea exterioara modesta si decenta deriva din exercitarea autocontrolului.

Pavel descrie o femeie crestina convertita ca fiind cea care se imbraca sobru, prin restrangerea dorintei ei de a se expune pe sine prin purtarea de pieptanaturi elaborate, margaritare, sau haine scumpe (1 Tim 2,9). Exteriorul ei nu trebuie sa zica: “Uite-ma, admira-ma!”, ci “”Uite cum Hristos m-a schimbat din interior, spre exterior!”. O femeie care a fost eliberata de la preocuparea de a fi obiect al admiratiei, nu se va teme sa poarte aceeasi imbracaminte prea des, daca este bine croita, ordonata si se potriveste.

PRINCIPIUL 6. Purtarea inelelor nu este compatibila cu principiul biblic al modestiei: in decursul istoriei, de la un inel s-a ajuns la tot felul de bijuterii. Principiu se regaseste in dezaprobarea purtarii de bijuterii ornamentale (1 Tim 2,9; 1 Petru 3,3-4; Gen 35,2-4; Ex. 33,3-5). Singurul inel mentionat in Biblie de cateva ori este inelul cu sigiliu (Ier 22,24; Gen 41,42; Estera 3,10.12; Luca 15,22), care era folosit pentru sigilarea documentelor si contractelor. Purtarea inelului cu sigiliu nu este condamnata in Biblie, probabil pentru ca era privit ca un instrument al autoritatii si nu ca un ornament.

Apoi, ceea ce s-a intamplat in Biserica crestina de la inceputuri, s-a repetat mai tarziu in denominatiunile moderne. Cele doua exemple analizate, si anume Biserica Metodista si Mennonita, urmeaza acelasi tipar. In prima etapa nici bijuterii si nici macar inelul de logodna nu era admis. In a doua etapa s-a facut o concesie doar pentru inelul de logodna. In ultima etapa concesia pentru verigheta a devenit un pretext pentru purtarea oricarui fel de bijuterii, inclusiv inele ornamentale.

PRINCIPIUL 7. Crestinii trebuie sa respecte deosebirile de gen in imbracaminte prin purtarea de haine care afirma identitatea feminina sau masculina. Acest principiu este clar aratat in Deut. 22:5, care interzice purtarea hainelor celuilalt sex. Am vazut ca in Biblie se da o mare importanta pastrarii deosebirilor de gen in haine ca si in rolurile functionale, deoarece acestea sunt fundamentale pentru a intelege cine suntem si ce rol vrea Dumnezeu sa indeplinim.

Hainele ne definesc identitatea si ne ajuta sa dezvoltam o noua identitate. Este adevarat nu numai ca suntem ceea ce purtam, dar si ca devenim ceea ce purtam. O femeie care vrea sa arate ca un barbat se va imbraca ca un barbat. La fel, un barbat care vrea sa fie tratat ca o femeie, va folosi articole femeiesti: bijuterii, parfumuri, haine impodobite. Aceasta inseamna ca atunci cand confundam elementele de gen prin haine fara gen, pierdem treptat identitatea de barbat sau de femeie si experimentam o criza a identitatii si confuzie de roluri.

Am vazut ca confuzia de roluri este prezenta astazi in camin, la locul de munca si la Biserica, devenind un serios obstacol in intelegerea rolurilor de barbat si femeie. Crestinii trebuie sa recunoasca ca incercarile de azi de a elimina distinctiile de gen, in special prin folosirea de haine fara gen, reflecta efortul lui Satana de a distruge ordinea si frumusetea creatiei lui Dumnezeu.

CONCLUZII. Nu hainele ne fac crestini, dar crestinii isi exprima identitatea prin hainele lor si prin infatisarea exterioara. Biblia nu prescrie un anumit tip de haine pentru barbati si pentru femei, dar ne cheama sa aplicam simplitatea si stilul de viata al lui Hristos, nepretentios, in haine si infatisarea exterioara.

A urma pe Isus in ce priveste imbracamintea si podoabele inseamna a sta deoparte de practicile multimii privind cosmeticele, bijuteriile, etc. Pentru aceasta e nevoie de curaj. Curajul de a nu te supune la poruncile modei, ci de a te lasa transformat de invataturile Cuvantului lui Dumnezeu (Rom 12,2); curajul de a distinge intre capriciile modei care se schimba si de a pastra stilul permanent; curajul de a exprima iubirea din caracterul lui Hristos, nu prin decoratii exterioare “cu aur, pietre scumpe sau haine scumpe” (12 Tim 2,9), ci prin infrumusetarea interioara a sufletului cu virtutile inimii, un spirit bland si linistit care este de mare pret in ochii lui Dumnezeu” (1 Petru 3,4); curajul de a te imbraca modest, decent si sobru.

Infatisarea exterioara este un martor tacut dar vizibil al identitatii noastre crestine, care sa spuna lumii ca noi traim pentru a-L proslavi pe Dumnezeu si nu pe noi insine.

Extras din cartea “Imbracaminte si podoabe” de Samuele Bacchiocchi

Prețul plătit de Ioan pentru o pocăință scumpă

                descărcare (1) Pentru Ioan Botezătorul pocăința a fost tare valoroasă. Toată viața a plătit pentru asta. Primul preț a fost prețul formării în pustie. Nu la filme la mall, nici la ștrand, nici în cluburi de noapte. Nu, el a fost format în singurătate, unde poți striga la Dumnezeu până te aude. Unde poți ca în liniște să asculți vocea lui Dumnezeu. Pustia te formează. Lacrimile și încercările te cresc, chiar daca pe moment te simți dărâmat. Acolo firea se zbate să supraviețuiască dar Duhul tresaltă de bucurie.

                Apoi Ioan a plătit prețul slujirii fără interes. Nu boteza pe bandă pe oricine doar ca să aibă mega-church. Nu. Te trimitea acasă cu foaia de cateheză până făceai fapte bune. Nu te boteza pentru o mână ridicată sus sau pentru o căsătorie în biserică. Nu. El vroia calitate nu cantitate. Noi tare mult slujim cu interes. Punem leul  la colectă să nu zică cei de lângă noi că suntem zgărciți. Facem o faptă bună cu o îndelungă speranță că și stânga va ști ce face dreapta. Ne gândim mereu: Ce ne cade din “slujirea” asta aici pe pământ?

                Al treilea preț plătit de Ioan a fost prețul unei libertăți pierdute. Putea să-l laude pe Irod pentru mașinile ce le are, pentru vila cu piscină și pentru costumul de marcă ce-l poartă. I-ar fi dat Irod trei feluri de mâncare și haine de firmă în loc de “miere și lăcuste” și haina veche de păr de cămilă. Însă Ioan, omul crescut în pustie, spune păcatului pe nume chiar daca prețul e enorm: închisoarea. Știe Ioan că sufletul nu poate fi închis. Ca doar sfinții se simt liberi chiar când sunt închiși (pentru Christos).

                Ultimul preț a fost cel mai mare, a fost prețul unei vieți sacrificate. Știa Ioan că cei care au capul pe umeri nu sunt lăsați de lumea asta păcătoasă să-l poarte multă vreme. Oare cum am negocia noi din închisoare pocăința când ni s-a cere viața? Am căuta în ebraică cumva (sau într-o altă traducere a Bibliei) să-i gasim o portiță lui Irod pentru păcatul lui? Ioan a înțeles că așa de valoroasă e pocăința autentică încât pierderea vieții e nimic.

                Trăim ieftin azi deși visăm că într-o zi vom muri pentru Isus. Fals. N-ai cum să mori pentru Isus mâine dacă azi nu trăiești pentru El. Pentru noi pocăința e tare ieftină pentru aia nu mai plătim prețul. Irod se temea de Ioan că era un sfânt. De tine se tem cei din jur? Pot înjura colegii de la lucru când ești lângă ei fără teamă? Mai creezi disconfort prin sfințenia ta în inimile celor nemântuiți?

                Pocăința autentică are un preț. Și prețul ei e crucea pe care trebuie să o purtăm în fiecare zi. Nu poți muri pentru Isus cât timp nu ai murit față de firea pământească, față de păcatul făcut în ascuns, față de site-urile murdare, față de pozele indecente, față de minciună, bârfă și nemulțumire.

                Vă doresc spor, dar nu la negociat ci la practicat. Oricare e prețul ce ni se cere, merită. Pentru că înainte să ne ceară Isus viața, ne-a dat-o El pe a Sa. Și fie ca trăim, fie că murim, noi suntem ai Lui.

                Să nu mai căutăm pocăință la ofertă și nici la discount. Sunt prea mulți care visează la rai dar trăiesc o viață de coșmar. Să fim sfinți, să nu ne fie teamă de adevăr. Să-l trăim, să-l vorbim și dacă într-o zi vom muri pentru El, am câștigat totul. În ziua când Irod își va serba ziua de naștere, noi vom fi deja în rai.

De ce mă tem de Dumnezeu și de urmașii Lui?

slide-1Trăim într-o lume a terorii, a fricii, a armelor și a răzbunării.  A fi puternic azi înseamnă sa poți da cu pumnul în masă, să urli, să ameninți. A fi puternic azi înseamna să îți parchezi Q7-le pe trotuar și nimeni să nu te poată lua la rost.  Din punct de vedere feminin, a fi puternică înseamnă să ramăi în albumul de poze din mintea multor bărbați, să întorci priviri, să stârnești admirație (sau invidie) prin rochia scumpă și poșeta de sute de euro.

A fi puternic din punct de vedere creștin e însă cu totul altceva. A fi puternic creștinește înseamnă să înveți de la Dumnezeu ce înseamnă temere și cum poți să-ți îngenuchezi dușmanii.

Dacă vrei sa fii puternic, iartă.

Psalmii 130:4 “Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.”

 Asta m-a îngenunchiat. Asta mă face să-L privesc cu admirație și să-mi fie teamă de El. Pentru că nimic nu “ucide” ura din inima dușmanului tău decât iertarea. Asta îl ingenuchiază și îl face să te iubească.

Apoi, dacă vrei sa fii puternic, smerește-te.

Psalmii 130:1 “Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!”

Psalmistul îl striga pe Dumnezeu din groapă, pentru că doar Dumnezeu te mai poate ridica azi de acolo. Asta a făcut Isus, s-a aplecat așa de jos, încât nici o groapă unde stă azi vreun păcătos nu I se pare prea adâncă.

Mă tem de Dumnezeu. Mă apuca frica când Îl văd pe Cel Atotputernic cum își demonstrează atot-puternicia iertându-mi trecutul când putea să-mi ia firul vieții și să-mi dea drumul în hău.

Mă tem de Dumnezeu. Mă uimesc când văd pe Cel mai bogat din Univers cum coboară în iesle, colindă pe jos drumurile Iudeii, îngenunchiază în Ghetismani, ca apoi smerenia să atingă apogeul când alege să coboare în inima mea.

Mă tem de Dumnezeu. Dar și de cei care-L urmează. Așa de tare mă tem de discipolii Lui, încât aș vrea să-i am oricând prin preajmă. Pentru că nimic nu e mai scump în viața asta decât un om smerit, care iartă și știe să lege sandalele pline de praf ale celor din jur, într-o lume care crede ca stă în picioare dar care și-a pierdut demult echilibrul.

Discipolii Lui sunt puternici. Tare puternic trebuie să fii să poți să-ți permiți multe și totuși să iubești simplitatea. Să poți să te razbuni și totuși să întorci celălalt obraz. Să șii ca ai dreptate și totuși să alegi să pierzi.

Dacă vezi un om smerit, spune-i să te ia cu el. Nu te speria că lucrurile scumpe ale lumii, el nu și le permite. E prea sărac pentru ele. El are altfel de bogății. A învățat de la Cineva valoarea smereniei și tezaurul iertării. E puternic pentru că stă la umbra Celui Atotputernic!

Schiță de predică – De ce Diavolul nu a putut sa-l biruiasca pe Isus?

1. Pentru ca l-a imbiat cu paine fizica pe cel care e Painea Vietii (v. 3)

- e ca și cum i-ai cere unui brutar să-și dea brutăria pentru un corn
– Paradox: Isus, dupa 40 de zile de post, nu-si foloseste puterea sa creeze paini pentru EL. Mai tarziu, va folosi puterea Lui sa creeze paini pentru ALTII. Asta inseamna altruism.
– cand stai in partasie cu Dumnezeu in post si rugaciune, nevoile fizice trec pe loc secund
– Esau isi vinde dreptul de intai nascut pentru o ciorba de linte; asta inseamna ca nevoile fizice sa fie pe locul intai!

2. Pentru ca a vrut sa-i dea imparatia lumii celui care e Imparatul Universului (v. 6)
– Isus nu a venit din CER pentru PAMANT ci ca sa ne ia pe noi de pe pamant!
– E o tragedie sa vezi oameni care in ispita renunta usor de tot la CER pentru o bucata in plus de combustibil pentru foc, aici pe pamant

3. Pentru ca a vrut sa-i ofere o probabilitate in locul unei sigurante (v. 9)
– “Daca esti…” in locul lui “Eu sunt” !
– ispita a treia e similara cu cea dintai dar sub alta forma
– oamenii care cad in aceasta ispita sunt cei care uita ca SUNT copiii lui Dumnezeu!
– Diavolu vrea sa iti ia certificatul oroginal de nastere pentru a-ti da o copie! Si cu copiile nu ajungi departe…

Incheiere: intotdeauna Diavolu iti va lua lucruri valoroase si ti le va plati ieftin!
– iti da clipa si iti ia vesnicia
– iti da tigari si iti ia sanatatea
– iti da alcool si iti ia mintea
– iti da imagini imorale si iti ia cugetul curat
– iti da ocupatii cu care pierzi ani si la moarte cersesti clipe

Vrei sa biruiesti?
– fii plin de Duhul (v. 1)
– lasa-te calauzit de Duhul (v. )
– pune sisteme de alarma pe adevaratele valori!

Singura categorie de oameni care vor intra in CER sunt biruitorii!. Daca nu biruiesti poti fi membru, poti canta in cor, fanfara, predica, da trupul sa fie ars, muta munti etc. Nu ajuta.

Oameni cu care te întâlnești doar o dată în viață…

standing in lineSunt oameni care trec pe lângă noi și le observăm costumul sau mașina. O singură privire rapidă, un simplu gest, poate chiar neremarcați, cei cu care ne întalnim sunt oameni pe care s-ar putea să îi vedem doar o dată în viață:
– cel ce ți-a tăiat calea la semafor și pe care l-ai claxonat supărat.
– polițistul care te oprește și despre care scapi câteva cuvinte necugetate.
– cel care vine și intră înaintea ta la farmacia unde stai la rând și pe care îl iei la rost pentru purtare necivilizată.
– controlorul din tramvai care îți cere biletul.
– medicul care îți spune că operația soției tale s-ar putea să nu reușească.

Oameni pe care îi întâlnim și pentru care putem fi un prilej de bucurie sau de poticnire. Oameni care pot rămâne cu privirea noastră posomorată sau cu zâmbetul nostru care să le schimbe și lor ziua. Oameni care vin și pleacă, dar pot pleca altfel de cum au venit dacă îl văd în noi pe Isus.

Ei sunt oamenii cu care nu ne vom mai întâlni decât o dată la judecata de apoi. Și atunci vor putea să ne arate cu degetul și să spună: “I-am vazut Biblia deschisa în tren și m-a marcat”. “L-am văzut când a cărat sacoșa unei bătrâne și mi-a transmis un mesaj al iubirii“. “Stăteam la rând și eram distrus pentru că am fost concediat, când el mi-a spus că Isus mă iubește“.

Mi-aș dori să se vada în mine Isus. Și atunci voi putea vedea în cel de lângă mine care merge spre pierzare, un posibil candidat la rai. Căci doar dacă traiesc ca Isus voi putea schimba oamenii cu care mă întâlnesc doar o dată în viață

Când te pocăiești…

altar

Când te pocăiești, dacă ai fost un om aplaudat de toți, sunt șanse mari se devii un om batjocorit de mulți.

Când te pocăiești, dacă erai obișnuit să dai înapoi când erai lovit, va trebui să întorci și celălalt obraz.

Când te pocăiești, vei câștiga modelare gratuită a inimii prin suferință și durere, și s-ar putea ca holurile unui spital să devine mai familiare decât cele de la Mall.

Când te pocăiești, dacă înainte erai prieten doar cu cei sus puși, de acum mai buni prieteni îți vor fi săracii și oropsiții care pun preț în viață nu pe ceea ce ai ci pe ceea ce ești.

Când te pocăiești, principiul în viață nu va mai fi “Trăiește clipa” ci “Pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeu tăul”.

Când te pocăiești, nu vei mai alege în viață ce îi place firii pământești ci prioritare vor fi alegerile pentru “omul duhovnicesc”.

Când te pocăiești, nu vei mai avea timp liber ci vei fi mereu ocupat să lucrezi pentru Cel care a murit în locul tău.

Când te pocăiești, te așteaptă o cruce ce trebuie să o porți în fiecare zi, și de obicei ea vine “la pachet” cu trădarea, batjocura si respingerea.

Când te pocăiești, ca să treci de la un nivel spiritual la altul, nu ți se va mări salariul ci rația de probleme.

Când te pocăiești vei avea nevoie de șervețele mai multe. Întăi pentru lacrimile de căință și în timp pentru cele de dor dupa Mirele nostru.

Când te pocăiești începi să te uiți spre CER și vei înțelege că NU merită să te pocăiești doar pentru viața asta. Dar daca te intereseaza veșnicia cu Dumnezeu, merită.

Lansare de carte – “Trăind pe pământ mai aproape de cer” (Cristi Boariu)

Traind pe pamant mai aproape de cer - coperta fataCu ajutorul lui Dumnezeu astăzi a fost lansată cartea “Trăind pe pământ mai aproape de cer” scrisă de Cristian Boariu. Cartea poate fi comandată de la Librăria Gramma sau Libraria Maranatha. Cei care doresc cartea în format PDF (electronic) o pot cumpăra de aici. Utilizatorii de Iphone/Ipad pot cumpara cartea de aici. Tot profitul obținut din vânzarea acestei cărți va avea ca destinație lucrarea misionară din Oltenia, jud. Gorj cât și anumite familii aflate în nevoi.

Recenzii

Cartea lui Cristi Boariu”Trăind pe pămând mai aproape de cer” cuprinde frânturi de viață, fragmente din Scriptură, reprezentând astfel o culegere de meditații profunde asupra lumii în care trăim, o lume copleșită de păcat și distrugere, care face presiuni asupra Bisericii lui Hristos.  Autorul încearcă să ne motiveze la o pocăință simplă, dar autentică, bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, cuvânt care ne mântuiește pe noi înșine și care poate servi celorlalți ca mărturie. Cartea este o chemare puternică la trezire spirituală pentru cei ce trăiesc pe pământ, dar care vor să fie mai aproape de cer. Asemenea profeților din vechime, ni se spune lămurit astăzi: ”Întoarce-te…”  Pastor Cornel Răducanu (Deva)

Gândurile din cartea aceasta nu sunt destinate să delecteze mintea sau să nască emoții. Prin consistența, profunzimea și incisivitatea lor, ele sunt menite – și chiar reușesc – să stârnească dureri, spaime, bucurii, nădejdi și o dorință puternică după o pocăință sfântă, după întoarcerea la valorile originale ale creștinismului și după o relație autentică cu Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos.  Prezbiter Iosif Ignat (Sebeș-Alba)

Eseurile lui Cristi Boariu pot fi definite ca un mănunchi de reflecții spirituale despre ceea ce este și ce face un creștin autentic. Prin ele, autorul propune o perspectivă echilibrată asupra vieții trăită cu Dumnezeu. Echilibrul mesajelor, precum și profunzimea lor, sunt rezultatul puternicelor sale trăiri sufletești și a comunicării aproape perfecte dintre el și Cel veșnic.

Pastor Teodor Dronca (Sebiș)

Cartea aceasta reușește să captiveze cititorul prin profunzimea ideilor inspiratoare care alcătuiesc tematici spirituale cu subiecte prioritare creștinului din veacul post modernist. În același timp ea reușește să tulbure liniștea pasivă a unei practici creștine de suprafață. O analiză atentă a gândurilor inovatoare expuse în carte și care sunt izvorâte din diverse narațiuni, doctrine sau evenimente biblice poate să descrie traseul unei adevărate și autentice treziri spirituale.

Fiind la debutul său, autorul ne oferă o reală și promițătoare perspectiva de estetică creștină ca urmare a aprofundării textului sacru (biblic), mai ales că o face înainte de parcurgerea a trei decenii ale vieții. Certitudinea deplină și convingătoare a devotamentului cărții față de învățătura originală a Sfintelor Scripturi și față de Tatăl nostru ceresc, mă determină să recomand fără rezerve cititorilor, mai ales ca lecturarea ei este atât de atractivă și interesantă.

Prezbiter Simion Buzduga (Rădăuți)

 

 

Câteva lucruri care se văd la Golgota…

cross.

La Golgota se vede o inima de mamă care-şi plânge întâiul născut şi-şi aduce aminte de ceea ce Fiul spusese odată: “Cine nu-şi lasă mamă….”.

La Golgota se vede ce înseamnă har. Un rai oferit unui tălhar, o speranţă oferită în loc de junghiul morţii, o promisiune ce te face să visezi după o viaţă de coşmar.

La Golgota se vede care ucenic iubeşte până la capăt, când nu mai înţelege nimic şi când totul pare că se năruie

La Golgota se vede un soldat roman mişcat nu de sânge ci de Cel din care curge cel mai scump sânge. Caracterul măreţ al Lui Isus în suferinţă l-a schimbat probabil pentru toată viaţa.

La Golgota se vede materialismul soldaţilor care joacă zaruri când Creatorul lor moare pentru ei. Se vede atât de clar cât de mult doresc oamenii pământul când Cel atârnat pe lemn vrea să le dea cerul.

La Golgota se vede cel mai frumos Împăratul. Nu doar al Iudeilor ci şi al nostru. Un Împărat legat că noi să fim liberi, bătut că noi să fim protejaţi, cu o coroană de spini pe cap ca noi să purtăm cununi în cer.

La Golgota se vede clar că dragostea costă. Dumnezeu a spus din cer că ne iubeşte şi Fiul a venit să ne arate asta.

La Golgota pământul se cutremură în locul inimilor care-au lovit fără milă iar soarele se ascunde pentru un nou soare care apune azi înainte să răsară pentru veşnicie.

La Golgota i s-a dat lumii întâlnire cu dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu. Dreptatea a căzut pe Fiul iar iubirea pe noi.

La Golgota se vede un nou Eden ce se deschide la orizont, un rai pe care nu-l merităm şi un Christos pe care nu L-am preţuit îndeajuns.

Vă doresc Sărbători Fericite, dar vă implor:

“Nu uitaţi să priviți la Golgota!”

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 60 other followers